Munca noastră

Munca noastră

5 min

5 min

Citește

Citește

Study Case: Senior PPC pe CV, junior în realitate

Study Case: Senior PPC pe CV, junior în realitate

Study Case: Senior PPC pe CV, junior în realitate

Cum am construit un proces de recrutare pentru una dintre cele mai exigente agenții de performance din România și ce am descoperit despre piața de talent în perioada 2024-2026.

Tudor Muresan

Recruitment Lead Tech and Digital

DIGITAL
MARKETING
RECRUITMENT
DIGITAL
MARKETING
RECRUITMENT
DIGITAL
MARKETING
RECRUITMENT

Cuprins

Distribuie

De ce e atât de greu să găsești un Senior Performance Marketer bun și cum îi ajutăm pe Data Revolt să scaleze

Ce reții din articol

  • Piața de „seniori” e mai mică decât pare - profilul real (4+ ani hands-on, bugete de 20k EUR/lună gestionate direct, experiență cu clienți internaționali) e mult mai rar decât sugerează CV-urile cu titlul „Senior PPC”.

  • Cunoștințele tehnice rămân în urmă față de evoluția platformelor - 82% din conturile Google Ads rulează Performance Max în 2026, față de doar 8% în 2022, dar mulți specialiști operează încă pe logica veche.

  • Account management-ul e tratat greșit ca skill secundar - mulți specialiști tehnic buni nu au gestionat niciodată o relație directă cu un client, ceea ce la Data Revolt e obligatoriu.

  • Procesul a contat mai mult decât sursa - pipeline structurat, scorecard calibrat pe 5 dimensiuni specifice, cross-check sistematic împotriva outreach-ului dublu.

  • Candidate experience nu e opțional într-o piață mică - feedback specific pentru toți candidații, indiferent de rezultat, pentru că reputația se construiește pe termen lung.

Când Data Revolt Agency a venit la noi, nu venea cu o problemă obișnuită de recrutare - venea cu o problemă de creștere.

O agenție cu 70+ specialiști, 5,5 milioane de euro cifră de afaceri și 5 premii Google Search Excellence Awards în 2024 nu are nevoie de orice om. Are nevoie de oameni care să poată opera la același nivel la care operează ea.

Găsirea unui astfel de specialist, în piața românească de performance marketing din 2025–2026, e mai greu decât pare. Nu pentru că lipsesc oamenii cu titlul pe LinkedIn, ci pentru că profilul real este rar, iar procesul prin care îl identifici corect face toată diferența.

Cum arată, de fapt, munca la Data Revolt

Înainte să construim orice proces de recrutare, am vrut să înțelegem complet mediul în care urma să intre oricine am fi recomandat. Nu din brief, din conversații reale cu echipa.

La Data Revolt nu există un account manager care să stea între specialist și client. Specialistul este omul de contact, care implementează, optimizează, raportează, consiliază. Lucrează simultan pe mai multe conturi cu bugete semnificative, pentru clienți internaționali - Orange, Sameday, Fleurop Europe, Ecco - care au standarde ridicate și timp limitat.

Ritmul e alert, feedbackul este direct, iar autonomia e reală, ceea ce înseamnă că și responsabilitatea e reală. Nu există un senior care să prindă greșelile înainte să ajungă la client - specialistul trebuie să fie propriul său filtru de calitate.

„La Data Revolt cresc oamenii care nu confundă experiența cu plafonarea, cei care își asumă provocările și sunt dispuși să iasă din zona de confort. Căutăm oameni curioși și atenți la impactul muncii lor, nu doar executanți de campanii.”

Echipa Data Revolt

Ceea ce diferențiază profilul potrivit nu e neapărat numărul de ani sau platformele bifate, ci capacitatea de a evalua strategic și de a conecta munca de zi cu zi cu impactul direct în business-ul clientului. Echipa a subliniat un aspect care a modelat întreg procesul nostru: nu caută specialiști strict în performance, ci oameni cu deschidere nativă spre arii adiacente - Data, SEO, CRO, comportamentul consumatorului. Performanța se construiește tot mai mult la intersecția dintre competențe.

Cum am construit procesul

Colaborarea cu Data Revolt nu a pornit de la un brief standard, a pornit de la o calibrare: ce înseamnă, în practică, un specialist care funcționează în acest mediu?

Proces și ATS: TeamTailor, pipeline clar, cross-check sistematic

Am rulat întregul proiect prin TeamTailor, cu pipeline structurat pe etape clare: sourcing, pre-screening, interviu tehnic, interviu cultural, decizie. Fiecare candidat a primit status actualizat la fiecare etapă a procesului de recrutare, nu după ce s-a luat decizia finală, ci aproape în timp real.

Unul dintre riscurile reale la volum mare este să contactezi același specialist de două ori din surse diferite, cu mesaje diferite. Am rezolvat asta printr-un sistem de cross-check sistematic: înainte de orice outreach, verificam dacă profilul există deja în pipeline, indiferent de sursă.

Scorecard: calibrat pe Data Revolt, nu pe un rol generic

Am construit un ghid de interviu de 60 de minute cu șase secțiuni distincte și un scorecard cu cinci dimensiuni: experiență și background, competențe tehnice, gândire strategică, account management și cultural fit. Fiecare dimensiune calibrată specific pe modul în care Data Revolt operează.

Întrebările tehnice din ghid nu sunt teste de memorare. Sunt calibrate să detecteze dacă un specialist înțelege de ce funcționează un lucru, nu doar că există:

  • Match type în 2026 - Phrase match rămâne răspunsul corect, dar modul în care candidatul justifică alegerea în contextul smart bidding spune mai mult decât răspunsul în sine.

  • Remarketing în Google Ads - Demand Gen a înlocuit Display pentru audiențe cu intenție puternică. Specialiștii care răspund Display în 2026 operează cu o logică depășită.

  • Buget Meta - CBO în fața ABO în majoritatea scenariilor, algoritmul Meta distribuie bugetul mai eficient, dar un specialist bun știe și când excepția are sens.

Candidate experience: parteneri, nu doar profiluri

Am ținut legătura cu fiecare specialist contactat, indiferent de decizia finală. Candidații care nu au avansat au primit feedback specific, nu un mail automat. Unii au cerut să înțeleagă mai bine unde se situează pe piață și ce ar putea să dezvolte. Câteva dintre acele conversații s-au transformat în relații de lucru pe proiecte ulterioare.

Considerăm că un specialist care trece printr-un proces condus de GetFrankly ar trebui să iasă din el mai bine calibrat decât a intrat, chiar dacă nu a obținut rolul. Piața e mică, reputația se construiește pe termen lung.

„Cu GetFrankly, diferența a fost că procesul a pornit de la înțelegerea contextului. Am clarificat de la început ce fel de specialist poate funcționa într-un mediu ca al nostru, unde competența tehnică este importantă, dar nu suficientă. Datorită unei comunicări excelente și constante, am reușit să scurtăm procesul și să ajungem mult mai ușor la oamenii potriviți.”

Echipa Data Revolt

Blocajele reale, și cum le-am trecut

Orice proiect de recrutare la acest nivel are momente în care lucrurile nu merg conform planului. Merită să vorbim despre ele, pentru că acolo se vede de fapt calitatea unui proces.

01 - Piața senioară e mai mică decât pare

Profilul real - specialist cu 4+ ani experiență hands-on, bugete de 20k EUR/lună gestionate direct, experiență în comunicarea directă cu clienți internaționali, la zi cu evoluția platformelor - este semnificativ mai rar decât sugerează numărul de CV-uri cu titlul „Senior PPC”.

53% dintre advertiseri găsesc managementul Google Ads mai greu decât acum doi ani, nu din lipsă de funcționalități, ci din cauza vitezei cu care platformele evoluează. Specialiștii fără conturi cu volum suficient pur și simplu nu au primit de la algoritm datele necesare pentru a înțelege cum funcționează optimizarea reală. (State of PPC 2026 · Pace Ads Research 2026)

Soluția nu a fost să coborâm standardul, a fost să extindem sursa. Am mapat activ agenții Google Premier Partner, companii in-house cu departamente mature de performance și specialiști care lucrau pe piețe internaționale din România. Am ajuns la profiluri care nu erau în căutare activă.

02 - Cunoștințele tehnice rămân în urmă față de evoluția platformelor

Platformele s-au schimbat mai repede decât s-au actualizat practicile multor specialiști. Performance Max a redefinit campaniile de eCommerce. Advantage+ Audience de la Meta a schimbat modul în care funcționează targetarea. Demand Gen a înlocuit Display pentru remarketing.

82% din conturile Google Ads rulează cel puțin o campanie Performance Max în 2026, față de 8% în 2022. Specialiștii care nu au adaptat structura conturilor operează cu o logică depășită. (Tinuiti Digital Ads Benchmark Report Q1 2026)

15,8% creștere a pieței de digital advertising din România în 2024 - una dintre cele mai rapide din Europa, într-un context în care piața europeană a depășit 118,9 mld € pentru prima dată. (IAB Europe AdEx Benchmark 2024)

„Cel mai mare decalaj apare în zona ritmului de lucru, dinamica din Data Revolt este mult mai intensă decât cea cu care sunt obișnuiți mulți candidați. Analizele și propunerile lor se limitează adesea strict la nivelul tehnic al campaniilor, în timp ce modelul nostru impune o evaluare strategică, axată pe impactul direct în business-ul clientului.”

Echipa Data Revolt

Soluția a fost să construim întrebările tehnice din ghid pe baza evoluției reale a platformelor din ultimii doi ani, nu pe ce știa toată lumea în 2022. Asta a separat rapid specialiștii care învață continuu de cei care s-au oprit.

03 - Account management-ul e tratat ca un skill secundar

Mulți specialiști buni tehnic nu au gestionat niciodată o relație directă cu un client. Au trimis date unui account manager care le-a comunicat mai departe. La Data Revolt, această separare nu există.

Soluția a venit din modul în care am construit secțiunea de account management din ghid: nu întrebări teoretice despre cum ar gestiona un client dificil, ci cererea unui exemplu real, cu detalii concrete - ce a comunicat, când, cum a reacționat clientul, ce a urmat. Răspunsurile vagi au eliminat singure candidații nepotriviți.

Cum vede echipa Data Revolt piața de talent în 2026

Dincolo de procesul specific, am cerut echipei să privească mai larg: cum arată peisajul de talent în performance marketing în România în momentul de față și ce lipsește cu adevărat.

Performance marketingul este un domeniu tot mai atractiv, în care mulți încearcă să își construiască o carieră, însă majoritatea rămân la stadiul de simpli operatori de platforme media. Deși talent există, noi căutăm în mod deosebit acea componentă puternică de gândire strategică, dublată de o dorință nativă de învățare și evoluție.

Echipa Data Revolt

Sfatul lor pentru un specialist PPC care vrea să ajungă la nivelul acesta este direct: să nu se limiteze la statutul de specialist în performance marketing, ci să își extindă proactiv cunoștințele în zonele conexe. Astăzi, un performance marketer de top nu mai poate genera rezultate remarcabile fără o înțelegere profundă a ecosistemelor de Data, SEO și CRO.

Este exact concluzia pe care am integrat-o în ghidul de interviu - secțiunea de gândire strategică testează nu ce știe un candidat despre platforme, ci cât de bine înțelege contextul mai larg în care operează campaniile pe care le gestionează.

Ce rămâne valabil pentru orice proiect similar

După acest proiect, am recalibrat modul în care construim brief-urile pentru roluri de performance marketing senior. Câteva lucruri s-au dovedit adevărate constant:

  • Bugetul gestionat nu spune mare lucru. Întrebarea relevantă nu e cât a gestionat, ci cât a decis singur, fără un senior deasupra, fără un account manager care să filtreze comunicarea.

  • Titlul de senior nu garantează nivelul tehnic. Un specialist care nu știe să explice de ce Demand Gen a înlocuit Display sau de ce CBO bate ABO în majoritatea scenariilor are un gap real, indiferent de ani de experiență.

  • Candidate experience nu e un nice-to-have într-o piață mică. Modul în care tratezi un candidat care nu a obținut rolul determină dacă vei putea să-l contactezi din nou peste șase luni sau dacă va spune altora cum a decurs procesul.

  • Cel mai bun brief nu vine din JD, vine din înțelegerea mediului. Diferența dintre un specialist care performează și unul care pleacă după șase luni e aproape întotdeauna o problemă de fit cu ritmul și cultura echipei, nu de competențe tehnice.

Piața de digital advertising din România crește cu 15,8% anual, Meta urmează să depășească Google în venituri globale pentru prima dată în 2026, iar 53% dintre advertiseri spun că managementul platformelor e mai greu ca niciodată. Companiile care investesc azi în procese riguroase de identificare a talentului senior au un avantaj competitiv real, nu pe termen scurt, ci structural.

Procesul corect nu găsește omul perfect. Creează condițiile în care omul potrivit se poate identifica singur.

Tudor Mureșan este Co-founder și Recruitment Lead Tech and Digital la GetFrankly, o firmă de Executive Search & Leadership Advisory din Cluj-Napoca, specializată și în Tech & Digital. Plasăm și activăm lideri care transformă strategia în rezultate financiare, combinând o metodologie riguroasă de search cu execuție fracțională și un insight profund de piață.

Surse

IAB Europe, AdEx Benchmark 2024.

Tinuiti, Digital Ads Benchmark Report, Q1 2026.

State of PPC 2026, Pace Ads Research 2026.

eMarketer, Global Ad Spend Forecast 2026.

Media Fact Book 2025 (Initiative Romania).

Revista Biz · IQads · Data Revolt Agency 5 ani · Google Search Excellence Awards România 2024.

Cauți o nouă provocare profesională?

Cauți o nouă provocare profesională?

Înțelegem că o schimbare în carieră nu este doar despre un nou rol – este vorba despre găsirea unui loc unde aptitudinile, ambițiile și valorile tale se aliniază.


Cauți o nouă provocare profesională?

Înțelegem că o schimbare în carieră nu este doar despre un nou rol – este vorba despre găsirea unui loc unde aptitudinile, ambițiile și valorile tale se aliniază.


Doriți mai mult? Explorați celelalte articole, actualizări și strategii ale noastre.