Fragil, rezilient sau antifragil

Darius Popirtac
Managing Partner

Cuprins
Distribuie
Toată lumea taie, dar puțini se transformă
Darius Popîrțac, Managing Partner GetFrankly · noiembrie 2026
În ultimele luni am stat în tot mai multe discuții în care prima întrebare pusă pe masă a fost aceeași: cât tăiem? O înțeleg, pentru că 2026 a fost un an greu pentru aproape toți cei cu care lucrez, iar cifrele o confirmă: peste 5.250 de firme au intrat în insolvență în primele nouă luni, cel mai mult din 2018, iar la companiile cu active de peste 4 milioane de euro creșterea a fost de 141%.
Ce m-a frapat în aceste discuții este cât de rar ajungem la a doua întrebare, cea despre cum vrem să arate organizația după ce trece perioada aceasta. Tăieri se vor face oricum, așa că, din ce am văzut, diferența dintre companiile care ies mai puternice și cele care ies doar mai mici stă în deciziile luate în jurul lor.
Fragil, rezilient sau antifragil
Folosesc des în discuțiile cu clienții o distincție simplă între organizațiile care trec printr-un șoc și se rup, cele care își revin și cele care ies mai puternice decât au intrat.
Fragilă: pierde oamenii buni, clienții observă schimbarea, iar cultura are nevoie de ani ca să se refacă.
Rezilientă: își revine și după doi ani ajunge unde era înainte, ceea ce înseamnă, de fapt, doi ani pierduți.
Antifragilă: folosește presiunea ca să facă schimbările pe care în vremuri bune le tot amâna.
Cele mai multe planuri de restructurare pe care le văd urmăresc, în cel mai bun caz, reziliența, iar eu cred că, pentru cât costă o criză, ținta merită pusă mai sus. Criza este singurul moment în care o organizație acceptă cu adevărat să fie rescrisă, iar după ce presiunea scade, această deschidere dispare destul de repede.
Grija și performanța merg împreună
Transformările pe care le-am văzut eșuând au pornit aproape mereu de la intenții bune, duse prea departe într-o singură direcție.
Prima: liderii aleg grija fără rezultate, îi protejează pe toți și evită conversațiile despre performanță, iar organizația se instalează într-un confort care pare uman pe moment, dar amână o criză mai mare.
A doua: liderii aleg rezultatele fără grijă și reduc totul la ținte, termene și tabele, iar în anxietatea care se instalează pleacă primii cei mai buni, pentru că ei au cele mai multe opțiuni.
Când lipsesc amândouă, organizația alunecă în apatie, iar oamenii nu mai propun nimic și așteaptă să treacă.

Ținta este colțul din dreapta sus, unde oamenii se simt în siguranță să spună ce gândesc și știu clar ce performanță se așteaptă de la ei.
Ce am văzut în ultimii ani
Reorganizarea
Am fost martor la reorganizări în care decizia era dominată aproape complet de economia de costuri imediată. Când te uiți doar la linia de cost, cei mai scumpi oameni ajung primii pe listă, iar de multe ori ei sunt și cei mai valoroși pentru organizație, așa că firma economisește în trimestrul următor și pierde competențele de care va avea nevoie la revenire.
Într-un alt caz, un grup avea trei entități afectate de aceeași problemă, dar a ales să intervină într-una singură, pentru că așa riscul părea mai ușor de controlat. A rezultat o activitate concentrată într-o singură locație, care pe hârtie arăta mai sigur, deși nu ajuta firma nici strategic, nici operațional în anii următori.
Am văzut și situații în care CEO-ul sau ownerul era preocupat în primul rând să își atingă indicatorii din planul agreat cu fondul de investiții, ca să nu piardă controlul. Este o reacție omenească, însă duce organizația într-o zonă de conservare, din care creșterea nu mai pornește de la sine.
Succesiunea
În companiile antreprenoriale românești, succesiunea este tratată de multe ori ca o recrutare pentru un post, cu un început și un sfârșit clar în câteva luni. În realitate, este un proces lung, în care aduci un om lângă tine, îl ghidezi și îi predai treptat organizația, iar asta durează ani.
Am văzut cel puțin trei succesiuni eșuând din cauza relațiilor de familie, iar ce m-a surprins este că problema nu apărea în timpul programului. Lucrurile se decideau de multe ori seara, la cinele de sâmbătă și duminică, în discuțiile dintre soț și soție sau cu ceilalți membri ai familiei, iar efectele se vedeau apoi în birou.
În aceste cazuri, noul CEO și echipa lui au ajuns tratați ca o infecție, ca oameni veniți să strice ce s-a construit, iar viitorul era descris ca o continuare a trecutului, pornind de la ideea că „înainte era mai bine”. De aceea cred că pregătirea familiei pentru acest pas contează la fel de mult ca alegerea omului potrivit.
Grupul de companii
Văd tot mai des grupuri care au reușit foarte bine într-o industrie, au acumulat capital și au început să investească în alte domenii. Dificultatea apare atunci când experiența din industria de bază se transformă într-o încredere prea mare pentru un domeniu pe care grupul încă nu îl stăpânește.
Oamenii care cunosc noua industrie nu primesc suficientă încredere și nici șansa de a învăța cum funcționează grupul, iar rezultatul este un șir de echipe și experți care vin și pleacă, fără ca noul business să se așeze vreodată.
O greșeală pe care nu vreau să o mai repet
Am greșit și eu în astfel de proiecte, iar cea mai importantă lecție a fost că am intrat uneori prea repede într-o succesiune sau o transformare, înainte să îl cunosc cu adevărat pe antreprenor ca om, cu valorile, pasiunile și planurile lui și cu contextul în care se află în viață.
Am avut situații în care am pornit pe o fundație de încredere și am ajuns să am încredere în persoanele greșite. Astăzi, înainte să încep un astfel de proiect, îmi iau timp să înțeleg atât direcția în care merge business-ul, cât și omul pe care urmează să îl sprijin, pentru că de acolo pornesc deciziile lui.
Ce face diferența
Fie că e vorba de o reorganizare, o succesiune sau un grup, am observat aceleași câteva lucruri separând transformările reușite de celelalte.
Liderii pregătiți înaintea anunțului. Managerul care anunță schimbarea în fața echipei contează mai mult decât orice plan, iar dacă nu este pregătit pentru conversații grele, le va delega către HR sau le va evita, lucru pe care oamenii îl simt imediat.
O ieșire demnă pentru cei care pleacă. Oamenii care pleacă vor vorbi despre tine în aceeași piață mică în care recrutezi, așa că sprijinul de outplacement este o investiție în reputație și în încrederea celor care rămân.
Continuitatea afacerii. Cunoștințele critice pleacă adesea primele, de aceea rolurile și oamenii fără de care livrarea se oprește trebuie identificați din timp, iar într-o succesiune asta înseamnă să muți relațiile și deciziile din mintea fondatorului în organizație.
Aceeași poveste, spusă constant. Angajații ar trebui să afle primii, de la conducere, și să audă același mesaj în interior și în exterior, pentru că orice tăcere este umplută repede de zvonuri.
Atenție la cei care rămân. Ei trăiesc vina supraviețuitorului și teama de un nou val de plecări, iar dacă nu le dai un motiv să crească, cei mai buni pleacă la câteva luni după ce ai crezut că a trecut totul.
Din experiența mea, companiile investesc de obicei în continuitate și în comunicarea externă, iar restul este tratat ca ceva „soft”, deși tocmai restul decide cum arată organizația un an mai târziu.
Cum arată o ieșire demnă în practică
Anul trecut am lucrat cu o companie industrială europeană care a decis să își mute fabrica din Cluj în Maroc, ceea ce însemna că toți oamenii de acolo urmau să fie afectați de o concediere colectivă. Conducerea și-a asumat de la început că vrea să îi sprijine cu adevărat pe cei care pleacă, iar împreună am construit un program de outplacement separat pe trei grupuri: operatori de producție, personal de birou și management.
Mulți dintre ei nu mai aveau un CV actualizat și nu mai fuseseră la un interviu de ani de zile, iar alții aveau nevoie de timp ca să accepte schimbarea și să își ajusteze așteptările la piață. Am lucrat cu ei în ateliere și sesiuni individuale, le-am refăcut CV-urile și profilurile de LinkedIn, am simulat interviuri și i-am prezentat direct companiilor care angajau.
În șase săptămâni am contactat 41 de companii, am facilitat 94 de interviuri, oamenii au primit 45 de oferte, iar peste 60% dintre ei lucrau deja în altă parte. Un operator care lucrase șapte ani în aceeași fabrică ne-a spus că programul l-a învățat să își prezinte experiența și i-a redat încrederea că o poate lua de la capăt, iar pentru mine asta rămâne cea mai bună măsură a unei ieșiri demne.
Ce merită măsurat
Ca să știi dacă transformarea funcționează, îți recomand să urmărești lunar, timp de cel puțin un an, câțiva indicatori simpli:
Atriția talentelor de top: dacă pleacă exact oamenii pe care voiai să îi păstrezi.
Pulsul de implicare: dacă cei care rămân au trecut de șoc sau doar tac.
Livrarea menținută: dacă clienții simt sau nu transformarea.
Reangajați în 90 de zile: dacă ieșirea a fost cu adevărat demnă.
Timpul de angajare pe roluri senior: dacă piața te mai vede ca angajator atractiv.
Merită apoi testată noua structură pe mai multe scenarii înainte de a fi implementată: ce se întâmplă dacă dobânzile rămân sus și în 2027, dacă Germania își revine mai greu decât sperăm sau dacă AI schimbă complet un departament în doi ani. O structură construită pentru un singur scenariu cedează ușor la primul care nu se potrivește.
Ce văd din poziția de headhunter
La GetFrankly lucrăm în momentul în care o organizație decide cine o va conduce prin schimbare. Cea mai costisitoare greșeală pe care o văd de acolo este alegerea liderului nepotrivit pentru tranziție, pentru că un CEO foarte bun într-o perioadă de creștere poate avea dificultăți într-o transformare, la fel cum un CFO excelent într-o singură companie poate să nu facă față unui grup cu cinci entități.
În același timp, piața de talent este probabil cea mai bună din ultimii ani pentru cei care angajează, iar lideri foarte buni, care în 2022 nici nu ar fi răspuns la telefon, sunt astăzi deschiși la o discuție. Cererea s-a mutat spre lideri de transformare, CFO de turnaround și de grup, CEO care preiau de la fondatori și, tot mai des, spre management interimar, pentru că o tranziție nu poate aștepta șase luni un proces de recrutare.
Întrebarea pe care v-o propun
În lunile următoare, multe boarduri își vor petrece timpul discutând cât să taie, iar eu v-aș propune să puneți pe masă și întrebarea despre cine vreți să fiți după: ce organizație vreți să aveți când economia își revine și de ce lideri aveți nevoie pentru ea.
Din ce am văzut până acum, companiile care își pun ambele întrebări fac și tăieturile mai bine, pentru că știu ce protejează. Dacă treceți acum printr-o astfel de decizie, mi-ar face plăcere să o discutăm.
Darius Popîrțac, Managing Partner GetFrankly






